Capitolul 12

Ochii de smarald al lui Alice mă priveau intens, părul roşu era mai lung decât înainte şi răsfirat pe spate în bucle lejere, ochelarii dispăruseră, iar hainele simple au fost înlocuite cu o rochie roşu sângeriu, scurtă şi mulată. Eram împietrită de groază, în capul meu răsunau cuvintele bunicii

“ Găseşte Harta Infernului “ !!! Dar cum să fac asta?

-Alice eu…am spus pe un ton mieunat.

-Ştiu, ai venit pentru hartă, doar tu îl poţi opri pe Bahu.

Am rămas pur şi simplu şocată.

-Stai, din ce am aflat, parcă o creatură a lui Bahu trebuie să mă ucidă, nu eşti tu aceea? Am întrebat eu mirată.

-Sigur că nu, eu sunt un demon oarecare, nu-l slujesc pe Bahu, dar nici nu vreau să-l înfurii, aşa că îi ascult ordinele.

-Dar când m-ai urmărit în acea zi?

Alice oftă.

-Tu chiar habar nu ai nimic. A spus ea mirată.

-Ce vrei să spui? Am întrebat suspicioasă.

-Haide, vino cu mine.

Alice se îndepărta printre flăcările, care ne înconjurau, mi-am luat inima în dinţi şi am păşit printre flăcări, pe cărbunii închinşi, nu simţeam dogoarea lor, aceasta nu mă putea atinge. Probabil la asta se referea bunica, atunci când a spus că sunt diferită. Alice a cotit spre stânga şi acolo am văzut-o intrând înr-o peşteră, în flăcări. Acum e acum!!! Inspiră, expiră, inspiră, expiră…mi-am luat avânt şi am sărit prin flăcări. O alegere nu foarte înţeleaptă, pentru că am căzut grămadă, pe asfaltul brăzdat de lavă încinsă. Surprinzător, aceasta nu putea să îmi ardă pielea, nu mă putea atinge.

-E din cauza vrăjii. Spuse Alice.

Când m-am ridicat am văzut-o stând pe un fel de scaun cioplit în piatră, care din fericire nu era în flăcări. M-am aşezat pe bolovanul din faţa scaunului ei şi am aşteptat să vorbească, dar când tăcerea deveni stânjenitoare am vorbit.

-Vreau să aud adevărul Alice. Cine trebuie să mă ucidă? Am întrebat eu fermă.

Demonul oftă încă odată.

-Nathan. Spuse ea tristă.

Cân i-am auzit numele, am căzut jos de pe piatră şi de abea am reuşit să-mi recapăt echilibrul şi să revin la loc pe ea.

-Nu….nu cre aşa ceva! Am spus eu fermă aprope ieşindu-mi din minţi.

-Nimeni nu ţi-a spus adevărul. El este cel mai loial soldat al lui Bahu, când a plecat din Ordinul Îngerilor, din cauza conexiunii dintre voi doi, Iadul l-a primit cu braţele deschise. Bahu i-a promis că nu-i interzice conexiunea, că poate urca printre muritori de câte ori vrea. Cu două condiţii. Prima, să slujească Iadul mereu, iar a doua să omoare pe oricine îi va indica el. Nathan a acceptat.

-Nu se poate, atunci de ce mai sunt în viaţă? Am întrebat eu rănită de confesiunile lui Alice.

-S-a îndrăgostit de tine. A concluzionat ea.

Nu aveam cuvinte, m-am strâns ca o minge şi încercam să-mi calmez vâlvătaia care îmi ucidea intestinele, care mă mânca de vie, o vâlvătaie aprinsă de o rană adâncă.

-Uite, ştiu cum sună toate astea, dar el te iubeşte cu adevărat şi credemă să îmblânzeşti inima unui demon, nu e treabă uşoară. Oricum, când Bahu i-a ordonat să te omoare, el a refuzat şi a părăsit Infernul. Fiind un exilat nu putea fi controlat, era alegerea lui, dar promisiunea, pe care a făcut-o trebuie respectată.

-Şi dacă nu?

-Este ucis, dar totuşi există o cale…dar nu este posibilă, ar fi ultima carte pe care aţi putea să o jucaţi.

-Care ar fi acea carte?

-Dacă Nathan reuşeşte să reintre în Ordinul Îngerilor şi dacă Cerul Paradisului îi redă aripile albe de Serafim, dacă asta se întâmplă, atunci promisiunea făcută Iadului se anulează automat. Dar este imposibil.

-De ce este imposibil?

-Pentru că, Cerul Paradisului nu va accepta niciodată conexiunea dintre voi doi. Îngerii din acest Cer, sunt foarte stricţi şi cred că orice conexiune, cât de mică, poate perturba îndatoririle Îngerului respectiv.

-Oh Doamane! Şi nu există nici o cale de a-i putea convinge? Am întrebat eu aruncându-mi mâinile în aer în semn de exasperare.

-Ar fi o cale…spuse Alice nu prea convinsă. Dacă iei Harta, sunt sigură că cei din Cerul Paradisului, ar fi de acord cu cererea ta, dar pentru a lua Harta trebuie să-l înfrunţi pe Bahu.

-Atunci să o facem! Am spus eu convinsă.

-Dar-

-Nici un DAR! I-am tăiat-o eu. Aratămi doar unde se află acest Bahu şi mai departe mă descurc eu.

…………………………………………………………………………………………………Parcă trecuse o eternitate, de când ne plimbam printre flăcările dansatoare şi ucigătoare ale Infernului.  Câteodată păreau să aibă viaţă, se mişcau într-un dans sincron, incredibil de precis.

Într-un final am ajuns la o poartă mare de fier, m-am uitat în spatele ei şi nu se vedea absolut nimic, nu era decât o simplă poartă în mijlocul nimicului.

Deschisesem gura să spun ceva, dar Alice ridică o mână şi mă opri.

-Aici este demonul, pe care-l cauţi, mult succes Zeiţo, vei avea nevoie. Îmi spuse ea veselă.

Surprinzător îmi oferi un zâmbet cald specific ei.

-Îmi pare rău, dacă te-am speriat. Adăugă ea, după care plecă printre flăcările dansatoare.

Am tras adânc aer în piept şi spre uimirea şi groaza mea, am reuşit să o deshid. Înăuntru era un întuneric de nepătruns. Oricât aş fi încercat să-mi adaptez ochii la beznă, tot nu reuşam. Am auzit uşa închizându-se în spatele meu şi am văzut flăcările ieşind din podea, ca la spectacolele de la circ. Flăcările ieşau din podea şi înconjurau o stâncă foarte înaltă. Am observat că încăperea era extrem de mică. Doar patru pereţi cu o uşă şi o stâncă mare în mijloc, înconjurată de flăcări…mă întreb unde este harta?! Dar demonul?! Aş vi vrut să aflu răspunsul la prima întrebare, mai curând decât la cea de-a doua.

Un răget puternic se auzi şi abia atunci am observat în colţul camerei un fel de culoar sau aşa ceva de unde ieşi cea mai hidoasă creatură, pe care am văzut-o vreodată. Nu am simţit niciodată groaza la fel cum o simt acum, în stare pură, curgându-mi prin vene, pompând inimii mele o cantitate de teroare şi de frică pe care nu am mai simţit-o vreodată. Dacă nu eram atât de speriată şi picioarele mele nu ar fi fost blocate de teamă, probabil că aş fi ţâşnit pe uşă înapoi în flăcările Iadului. Speram că poate nu mă va observa, mi-am ţinut respiraţia şi am numărat până la 10, 9, 8, 7, 6,5,4,3,2,1 şi ma observat!!!

………………………………………………………………………………………………

Nathan POV

-Vrei să spui că tot ce trebuie să fac este să stau aici în timp ce fata, pe care o iubesc înfruntă cel mai hidos demon?! Am spus indignat.

Bunica Auroarei doar dădu din cap în semn de confirmare. Trecuseră ore de când nu mai ştiam nimic de zeiţa mea, ore în care m-am frământat şi m-am plimbat de colo acolo, neliniştit. Parcă eram ca un balon dezumflată fără heliul, care mă ajută să plutesc. Poate este puţin ciudată comparaţia, dar asta este Aurora pentru mine heliul, fără de care eu nu aş mai putea vedea vreodată lumina. Doar ea îmi dă putere să continui bătălia cu partea mea întunecată, doar ea mă ţine departe de belele.

-Când demonul te-a pus să o omori, nu ai făcut-o. Spuse bunica Aurorei.

Eram atât e pierdut în gânduri încât mi-a luat puţin să mă dezmetigesc şi să-i răspund.

Am oftat prelung.

-Conexiunea, pe care am simţit-o pentru ea este pur şi simplu extraordinară, greu de explicat şi chiar mortală. Nu am mai întâlnit pe nimeni, care să-mi facă stomacul să o i-a razna, ca şi cum mii de fluturi s-au instalat într-o grădină în stomacul meu şi nu mai vor să plece. Ea mă face să simt.

Bunica Aurorei îi oferi un zâmbet foarte blând.

-Sunt mândră de tine, Nathan, am avut o oarecare ezitare de a avea încredere în tine la început, dar apoi mi-am dat seama că intenţiile tale sunt bune.

Eu nu i-am putut oferi decât un zâmbet strâmb şi o mărturisire, pe care o credeam cu toată fiinţa mea. Fiecare fibră din corpul meu, fiecare organ intern şi extern, fiecare venă se puneau de acord, pentru confesiunea mea.

-O iubesc! Am spus în cele din urmă.

-Ştiu, dragul meu, ştiu. Totul va fi bine, se va întoarce curând cu harta, ai încredere.

-Voi avea întotdeauna în ea. Am spus eu zâmbind din toată inima.

…………………………………………………………………………………………………

Aurora POV

Demonul veni şi mai aproape de mine, mă analiză cu ochii lui mici şi negri. Era absolut hidos. Corpul lui era plin de muşchi, foarte bine sculptaţi, degetele erau alcătuite din şerpi, cei de la mâna dreaptă aveau un fel de cleşti, iar cei de la mâna stângă aveau un fel de creastă. Dinţii lui erau negrii şi putreziţi, rânjetul lui îmi întorcea toată fiinţa pe dos. Îmi venea să vomit, dar mă stăpâneam cât de bine puteam. Picioarele lui nu existau, fiind înlocuite de şerpi, de data aceasta combinaţi, cei cu creastă şi cei cu cleşti. Dinţii lor erau ascuţiţi şi gata de atac. Eu eram prada, trebuia să nu fac prea multe mişcări, altfel o mierleam mai devreme. Când m-am uitat la faţa lui, am văzut alţi şerpi, care de data aceasta ieşeau din părul acela de sârmă întunecată. Ochii mici şi negrii mă priveau feroce.

-Ai venit. Spuse o voce răguşită şi spartă.

Am avut nevoie de câteva momente, ca să realizez că el vorbea.

Mi-am înghiţit nodul din gât şi am adoptat o poziţie demnă. Spatele drept şi capul ridicat.

-Am venit pentru Harta Infernului. Am spus fermă.

Râsul lui hidos şi distorsionat, îmi făcea picioarele să se înmoaie şi curajul să piară. Dacă pământul s-ar fi deschis sub mine aş fi fost recunoscătoare. Cum se presupunea că trebuia să i-au harta!!!!

-Îţi fac o propunere. Spuse demonul. Rămâi aici cu mine şi Nathan trăieşte, dacă nu muriţi amândoi şi mă gândesc ca şi bunica ta să aibă aceeaşi soartă. Râse diabolic apoi.

Lacrimi fierbinţi ameninţau să cadă. Le-am înfrânat locului şi am vorbit.

-Bine, dar vreau ca eu să îi duc harta.

-Cum doreşti.

Demonul dispăru după colţul de unde apăru, iar eu am scos briceagul din buzunar şi eprubeta, pe care le luasem cu mine. Mi-am dat jacheta jos şi m-am tăiat deasupra mâinii stângi. Am lăsat sângele să picure în voie, apoi am înfăşurat un bandaj în jurul tăieturii şi am pus eprubeta cu grijă în căptuşala jachetei, pe care am îmbrăcat-o la loc.

Bahu reveni în cameră şi se puse chiar în faţa mea era atât de aproape, încât îi puteam simţi duhoarea. Mirosea a cadavru în putrefacţie şi a peşte stricat, am avut nevoie de toată tăria mea de caracter, pentru a nu vomita pe faţa lui. Îmi înmână harta şi se pironi pe piatra înconjurată de ele.

-Şi cum se presupune că trebuie să mă întorc înapoi?

-Nu te întorci. Rânji Bahu strâmb şi toate ridurile din lume se reflectau pe faţa lui.

Bătu din palme şi o lumină puternică îmi deranja vederea. Când strălucirea se domoli, două braţe puternice mă cuprinseră şi am ştiut că este Nathan. Mirosul lui de parfum bărbătesc, combinat cu Nathan mă înnebunea. Vroiam să-l sărut să-i gust pielea, dar trebuia să mă abţin. Cu o durere sfâşietoare în inimă m-am tras din braţele lui. I-am înmânat harta fără să-l privesc. El o acceptă şi mă trase din nou în braţele lui. Uram să-l fac să sufere. L-am respins din nou. El îmi ridică bărbia. Ochii lui erau atât de sfâşiaţi, nu puteam să-i privesc. I-am dat mâna la o parte şi mi-am lăsat privirea în pământ.

-Pleacă! Am rostit fermă fără emoţie.

Cum o făcusem, nu am nici o idee. Toate sentimentele au fost reprimate de imaginea cu Nathan zăcând fără suflare. Viaţa lui era cea mai importantă pentru mine în acel moment şi dacă îl sfâşiam cu respingerea mea pentru a-l ţine în viaţă atunci asta voi face.

El nu spuse nimic.

-Rămân aici, cu el. I-am promis, acum pleacă odată! Am zbierat eu privindu-l în ochi cu disperare.

-Dacă aţi terminat! Tună vocea demonului.

Se pregătea să-l trimită pe Nathan înapoi, dar l-am oprit cu o simplă mişcare a mâinii.

Mi-am dat jacheta jos şi i-am înmânat-o.

-Nu mai am nevoie de ea. Am spus eu sfâşiată că trebuia să mă despart de jacheta mamei.

Lacrimile au început să cadă sincronizându-se cu cele ale lui Nathan.

Pe buzele noastre se putea citi o singură frază, care ne spulbera pe amândoi.

“ TE IUBESC”

Apoi acesta dispăru….

…………………………………………………………………………………………………

Autor şi corector: Simo