Capitolul 3

 

Ceasul sună fără oprire. M-ă ghemuiesc mai mult în pătură ca să nu-l aud, dar fără prea mare noroc.

Atunci îmi pun perna peste cap şi sunetul se aude mai înfundat. După un minut de sunat incontinu ceasul se opreşte. M-ă cufund înapoi în somnul dulce, dar nici bine nu mă fac mai comodă, că uşa camerei mele se trânteşte cu putere de perete şi vocea bunicii se aude în toată camera.

-Draga mea nu pot să cred că nu te-ai trezit la ora asta haide! Ţi-am adus ceva de mâncare. Aurora trezeşte-te!

Mormăi dezaprobator printre aşternuturi şi în cele din urmă îmi deschid ochii împăienjeniţi. Când mă uit la ceas acesta arată ora 08:30 AM. M-ă fac roşie de furie. Şi îmi vine să ţip din toţi rărunchii. Dar mă controlez cu graţie.

-Îmi poţi spune de ce m-ai trezit la ora aceasta minunată? Întreb eu pe un ton sarcastic.

-Pentru că vom avea musafiri.

Îmi pică faţa.

-Musafiri la ora asta? Spun cu o privire confuză.

-Da. Directoarea liceului Cross şi fiul ei vin în vizită la ora 9:00 AM te rog să te aranjezi frumos după ce termini de mâncat. S-a înţeles? Spune ea pe un ton ferm.

-Da să trăiţi. Ridic mâna la frunte şi execut un salut milităresc de toată frumuseţea.

Bunica iese din cameră, iar eu îmi ridic măsuţa, pe care era aşezat bolul de cereal de lângă pat şi mi-o aşez în poală. Laptele era cam rece şi cerealele cam uscate dar nu-mi păsăa. Nu înţelegeam de ce trebuie bunica să o cheme chiar pe directoarea liceului la noi acasă….sau înţelegeam. Asta înseamnă că nu a obţinut ce vroia de la oamenii intermediari şi ţinteşte direct la omul principal care trage sforile. Inteligent ce pot să spun.

A pomenit ceva de un fiu…interesant nu am mai stat de vorbă cu un băiat de foarte mult timp. De când am stat în Elveţia. După ce am plecat de acolo bunica nu m-a mai dat la şcoală. Am făcut cursuri acasă, deci nu prea am mai interacţionat cu lumea şi sincer nici nu vroiam să o fac. Tot ce îmi doream era să stau în camera mea cu laptopul în braţe şi să ascult muzică sau să citesc o carte. De obicei citeam ce-mi dădeau profesorii, dar îmi mai făceam timp şi pentru câteva cărţi care nu făceau parte din programă şi anume cele fantasy. Bunica mi-a dat în dar o carte despre îngeri…coperta era praf nu avea nici un autor sau vreun titlu, era extreme de veche. Avea doar descrieri ale îngerilor cei cu aripi care trăiesc în Rai şi ne păzesc pe noi, cei căzuţi care au fost condamnaţi în urma unor fapte care l-au mâniat pe Dumnezeu şi cei care trăiesc între lumi, exilaţii, care sunt tot un fel de îngeri căzuţi doar că diferenţa este şansa lor de a se întoarce pe locul de unde au căzut. Îngerii condamnaţi nu se mai pot întoarce niciodată, ei trebuie să trăiască pe pământ şi să supravegheze îndeaproape activitatea muritorilor, pe când cei exilaţi aparţin ori Raiului ori Iadului şi se mai pot întoarce, doar că nu ştiu cum. Până aici se opreşte povestea lor. Am mai căutat pe net dar nu am găsit nimic. Unii spun că este imposibil, alţii spun că sunt baliverne. Eu nu ştiu ce să cred…

Îngerii căzuţi au fost condamnaţi pentru că au avut copiii cu muritoarele şi au rezultat nefilimii jumătate oameni jumătate îngeri, dar nu am găsit nicăieri informaţii despre cei exilaţi, de ce au ajuns să fie daţi afară din Rai sau din Iad? Tot ce am mai găsit despre ei este că aceştia îşi mai păstrează aripile, în schimb cei condamnaţi nu.

Mi-ar plăcea să aflu mai multe. Odată ce merg la şcoală mă duc direct la bibliotecă şi văd ce pot să găsesc.

Când cerealele din bol sau terminat am băut laptele rămas şi m-am dus să mă spăl pe dinţi şi să fac un duş. Când am ieşit ceasul de pe noptieră arăta 08:50 AM. Oh Doamne! Mai aveam 10 minute să mă pregătesc. M-am îmbrăcat cu ce am găsit la îndemână şi anume un tricou albastru strâmt pentru că mi-a rămas mic, care are un decolteu în V şi nişte pantaloni negri mulaţi.

Garderoba mea constă de obicei în haine mulate pentru că bunica mi-le i-a nu eu Surprinzător multe îmi sunt bune dar sunt şi altele cum e cazul acestui tricou care nu mi-se potrivesc. Oricum nu mai are imortanţă îmi pun geaca de piele neagră peste şi o închid până la începutul decolteului.

Aşa, acum merg să mă pieptăn. Părul îmi stă foarte drăguţ ca de obicei şi surprinzător îmi place şi ce văd în oglindă. Mă rog, cu excepţia pungilor de sub ochi, privirea mea este de un cafeniu intens. Ciudat…ochii mei niciodată nu au mai avut nuanţa asta. M-ă dau cu foarte puţin rimel şi cobor la parter.

-Bunico! Eşti aici? Întreb pe un ton plictisit.

Dar nu îmi răspunde nimeni. Presupun că este în grădină, culege nişte flori pentru decor.

Se aud bătăi în uşa din faţă, iar eu mă duc să deschid.

………………..

………………..

Sunt pur şi simplu îngheţată de priveliştea din faţa mea.

Sângele mi-se opreşte în vene şi îmi simt inima în gât.

Nu am mai simţit niciodată aşa ceva…pur şi simplu sunt sentimente noi pentru mine şi anume…FRICĂ, GROAZĂ, TEROARE toate aceste cuvinte îmi treceau prin minte dar totuşi nu însemnau nimic pentru mine.

Acest sentiment nu poate fi descric. Este pur şi simplu teroare în stare pură ca şi cum ai fi pe mijlocul unei prăpastii şi şti că până aici ţi-a fost, iar cineva te împinge din spate şi tu cazi în gol şi cazi…simţi sufletul care stă să iasă din tine, pulsul, care ţi-se accelerează până aproape de infarct şi dintr-o dată totul se termină şi eşti mort. Ochii mei erau măriţi de spaimă.

Persoană din faţa mea rupe tăcerea în cele din urmă.

-Bună eu sunt Nathan. Spune întinzându-mi mâna.

Haide Aurora trezeştete e doar un băiat, nu e ca şi cum ar sta diavolul în persoană în faţa ta nu? Revino-ţi!

Respir şi inspire de două ori şi în cele din urmă îmi recapăt calmul şi privirea redevine liniştită şi blândă.

I-au mâna băiatului şi un val electricitate îmi străbate corpul, simţeam că dacă nu l-aş fi strâns bine de mână, şocul electric, m-ar fi propulsat prin perete direct în curtea din spate.

-Aurora. Spun rapid şi-mi retrag mâna şi mai rapid.

Mai stăm aşa holbându-ne unul la altul până când bunica îşi face apariţia pe uşa din spate. Vine lângă mine şi spune.

-Tu trebuie să fi Nathan intră te rog! Spune bunica politicoasă.

-Vă mulţumesc!

Şi băiatul intră în casă, iar bunica îl invită se se aşeze pe canapea. Cum ea se aşează pe fotoliu eu nu am de ales şi mă duc să mă stau lângă el la o distanţă foarte mare ceea ce mă face să mă simt mai bine.

-Numele meu este Fiona Barts, iar ea este nepoata mea Aurora.

-Da am făcut cunostinţă. Spune băiatul întorcându-şi privirea spre mine. Mama trebuie să vină din clipă în clipă a avut de rezolvat câteva probleme urgente. Îmi cer scuze în numele ei. Vocea lui era atât de calculată de formală. Parcă vorbea un cub de gheaţă.

-Este în regulă dragule. Acum dacă mă scuzaţi mai am nişte treabă în grădină. Aurora ce-ar fi să-i arăţi băiatului colecţia noastră de cărţi? Spune bunica săgetându-mă cu privirea.

-Bine. Am spus pe un ton gâtuit.

De îndată ce bunica iese pe uşa, din spate mă ridic şi îi fac semn să mă urmeze la etaj. Biblioteca era în camera bunicii din fericire, nu l-aş fi vrut pe individ în camera mea. Am intrat şi m-am dus glonţ la bibliotecă. Am luat o carte oarecare cred că era Anna Karenina şi am început să mă uit prin ea prefăcându-mă că citesc captivată. M-am dus să mă aşez pe pat ca să par mai credibilă.

El a păşit înăuntru şi şi-a trecut degetele peste cotoarele cărţilor. Era atât de frumos când făcea asta. Dacă stau bine şi îl analizez băiatul ăsta este superb. Părul negru ca pana corbului şi ochii sunt exact ca două găuri negre gata să te înghită, nu aveau nici o sclipire nimic…parcă priveam ochii unui schelet, adică nu părea că are ochi, atât de ireali erau. De asemenea la asta se mai adaugă şi pielea bronzată cu grijă nici prea maro dar nici prea albă. Şi hainele negre pe care le purta, mulate şi foarte sexy. Doamne băiatul ăsta zici că a aterizat din infern.

Bine, am nevoie de un pahar cu apă vă rog, sau mai bine chemaţi pompierii pentru că fata asta s-a încins la maxim. Îmi simţeam obrajii arzând.

Probabil a observant că mă holbam pentru că a rupt tăcerea.

-Ceva care te inspiră Aurora? Spune el pe acelaşi ton de gheaţă poate umpic mai răstit.

Îşi îndreaptă privirea spre mine şi speram din tot sufletul să nu vadă roşeaţa din obrajii mei.

-Nu. Spun ferm şi-mi întorc privirea asupra cărţii.

El vine şi se aşază pe pat lângă mine cu un picior sub el şi o carte în mână, era cartea mea cu îngeri. Fac ochii mari şi i-o smulg din mână ridicându-mă.

-Îmi pare rău nu poţi să citeşti asta este confidenţial. Arăt spre carte.

El se uită la mine…da nu prea ştiu cum să descriu privirea aia. Ca un fel de psihopat care vrea să te omoare în orice clipă…e bună descrierea, cam aşa se uită.

Se ridică de pe pat şi vine spre mine eu mă dau în spate lovindu-mă de dulapul cu haine al bunicii, el îşi pune ambele mâini de o parte şi de alta a mea şi se înghesuie în mine.

Nu ştiu de ce dar peste groaza pe care o simţeam, corpul lui împins în al meu era plăcut într-un mod straniu. Am încercat să-l împing dar el s-a băgat şi mai tare în mine.

Nu ştiam cum să reacţionez ce să fac ce să zic. El şi-a apropiat faţa de a mea, astfel încât îi simţeam respiraţia rece pe faţa mea. Buzele lui s-au apropiat de urechea mea şi mi-a spus.

-Îngerii. Şi un hohot stins îi iese din gât.Nu sunt aşa cum îi vezi tu. Continuă el să-mi şoptească în ureche.

M-am încrunt şi el îşi retrage capul, mâinile şi corpul, iar eu simt un junghi în suflet ca şi cum aş fi vrut să mai dureze puţin. Îmi scutur capul să-mi revin.

Când dă să iasă din cameră îl prind de încheietură, iar el se opreşte trăgându-mă spre el. Astfel încât acum cartea mea era căzută la piciorele noastre, iar mâinile mele se odihneau pe pieptul lui. Aveam cam aceeaşi înălţime, în poziţia în care stăteam buzele noastre mai aveau foarte puţin să se atingă, dar m-am dat în spate şi am încercat să nu par tulburată.

-Ce vrei să spui? Cum adică îngerii nu sunt cum îi văd eu? Spun puţin iritată şi confuză.

-Adică nu sunt cum îi vezi tu. Ce părere ai despre îngerii exilaţi? M-ă întreabă el calm.

-Sunt norocoşi. Spun fermă.

-Norocosi! Se răsteşte el la mine. Că ce că trebuie să fie prinşi între Rai şi Iad îndeplinind cerinţe din ambele părţi, de asta sunt norocoşi?

-Ce vrei să spui? În cartea mea nu scrie aşa ceva. Tu de unde şti asta? Ai altă carte?

-Îmi cer scuze! Cred că da, este altă carte. Spune el şi văpaia din ochi i-se mai domoleşte.

-Ai putea să mi-o împrumuţi şi mie?

-Sigur treci pe la mine mai târziu ce zici?

În nici un caz nu mă duc seara la un tip pe care dabia îl cunosc.

-Nu ştiu ce să spun, cred că bunica nu este de acord să merg seara singură pe stradă.

-Bine atunci vin să te iau dacă vrei, oricum am drum pe aici. Ce spui?

Doamne băiatul ăsta nu înţelege un refuz politicos?

-Sigur. Spun pe o foce falsă neconvinsă.

El mai zăboveşte puţin cu privirea spre mine şi mă întreabă.

-Nu mă conduci? Îşi ridică sprâncenele într-un mod atât de sexy încât părea ireal.

Îmi scutur capul şi coborâm de la etaj. Mama lui şi bunica stăteau în sufragerie şi discutau. Am salutat politicos la fel şi Nathan şi l-am condus până pe verandă. Uşa s-a închis în spatele nostru şi el era întors cu spatele la mine pregătindu-se să plece. Dar când coboară ultima treaptă se întoarce şi spune.

-Aurora, exact ca zeiţa dimineţii. Era mai mult o afirmaţie decât o întrebare.

-Da. Încuvinţez eu cu un mic zâmbet mândru în colţul gurii.

Sunt mândră de numele meu.

-Ei bine o să ne vedem curând presupun zeiţo. Se întoarce şi pleacă fără să-i mai pot da replica.

Doamne ce are băiatul ăsta de mă tulbura atât de tare?

Intru în casă, îmi cer scuze faţă de bunica şi mama lui Nathan argumentând că mă simt rău şi merg direct în camera mea.M-ă ghemuiesc şi încep să plâng. Doamne ce este cu mine? Sau mai bine zis ce este cu Nathan? Ce se ascunde în spatele deghizării lui de băiat rău?

Mereu mi-au plăcut provocările şi nu ştiu de ce, dar am acceptat şi această provocare pe care mi-am adresato mie însămi. Voi afla ce ascunde băiatul ăla. Aşa voi face. PROMIT!

Sper doar să fie ceva bun deşi ficare por din piele îmi şoptea PERICOL!

Autor: Simo

8 thoughts on “Capitolul 3

  1. Wow, m-am indragostitt de Nathan, si ceva din comportamentul lui imi spune ca e un ingere exilat, si sunt sigura de asta :P, acum , nu stiu ce legatura ar putea avea, poate ca a salvat-o sau poate ca ea face parte din nush ce profetie intunecata iar el trebuie sa indeplineasca profetia, dar nu vrea pt k se indragosteste de ea, uite cum o iau pe cararile nebanuite ale imaginatiei si incep sa aberez 😀 :)) pun pariu ca am gresit cu 99% din tot ce am scris aici, dar totul depinde de tine si de cum evolueaza tottul, eu una adooor ficul tau, abia astept nextu
    Kisses Dark Rose

  2. Esti geniala!Ador povestea,il iubesc pe Nathan,Aurora e superba,numai ca mai vreau un capitol:((,e superba povestea!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s