ganduri

Când renunți să-ți mai pese!

cdd96caa3b6023a5424b0e8af04e4edf

 

Sunt acele momente în viață în care punem prea mult suflet și ajungem să fim răniți de oamenii pentru care suntem în stare să băgăm mâna în foc că nu ne-ar răni vreodată. Și totuși o fac…pentru că noi le dăm puterea aceasta. Ne rănesc și pleacă mai departe după ce noi i-am invitat cu toată dragostea în sufletul nostru. Renunță la noi și se dispensează cu o ușurință macabră, nu le pasă ce lasă în urmă, le pasă doar de propria persoană. Mă întreb câteodată…oare nu e mai bine așa? Nu e mai bine să renunți la persoane ce nu te mai ajută să te dezvolți sufletește, ce nu te mai ajută să crești și să evoluezi? Sau de care pur și simplu te-ai plictisit pentru că le-ai suportat prea mult principiile și ideile? Nu e mai bine să abandonezi aceste persoane și să-ți vezi de drumul tău? Să faci toate astea fără să-ți pese?

De mult prea multe ori am încercat să fac asta…am încercat să abandonez oamenii care mă răneau, sau pur și simplu mă tratau de parcă eram invizibilă, sau care pur și simplu nu-mi acordau respectul cuvenit. Alegeam să le mai dau o șansă și încă una și încă una, până când cu fiecare șansă, pierdeam o bucățică din sufletul meu. Cu fiecare șansă dată am rămas fără nimic…am ajuns să fiu obosită și secată sufletește pentru că nu mai aveam efectiv resurse să ofer în continuare…ironia cea mai mare era că atunci când nu aveam ce să mai ofer eram dată uitării. Eram aruncată într-un colț pentru că nu mai puteam fi ca înainte, pentru că mă schimbasem brusc. Poate mă schimbasem, adevărul e că ajungeam în aceste stări, în care nu voiam să mai vorbesc cu nimeni și nu voiam să mai știu nimic din ce se întâmplă în jurul meu. Mă săturasem de toți și de toate. 

În acele momente, în care aveam și eu nevoie de șanse, în care aveam nevoie să văd o mână întinsă din partea celor care au știut doar să ia și să plece, am rămas singură să adun rămășițele lăsate în urmă de ei și să încerc să aprind o scânteie, stinsă cu atâta cruzime de nepăsarea altora. Nu am reușit mereu să mă repun pe picioare, când cineva drag își lua bagajul și pleca din sufletul meu, sau când vedeam cum sunt atât de ușor dată la o parte. Pentru că eu nu sunt așa…

Eu mă număr printre nefericiții care pun prea mult suflet, care de ani de zile se luptă cu bunătatea față de omaenii nepotriviți; care ajută indiferet câte palme a primit de la o persoană. Dar astăzi după atâția ani, m-am săturat să mai ajut și să mai ofer din sufletul meu, bucăți celor care nici măcar nu sunt prețuite…m-am săturat și pun punct în sfârșit. Am înțeles că trebuie să aleg cu înțelepciune persoanele, pe care le las să calce pragul sufletului meu și să nu las pe nimeni, să intre cu bocancii murdari în el. Am înțeles în sfârșit că trebuie eu să plec acolo unde nu mi-se va duce dorul și că trebuie să rămân acolo unde sunt dorită.

 

Advertisements