Uncategorized

Review: Funeraliile Mamei Mari de Gabriel Garcia Marquez

“Funeraliile Mamei Mari”

Sinopsis:

Vreme de mulţi ani, Mama Mare garantase pacea socială şi concordia politică în imperiul sau, în virtutea celor trei cufere cu buletine electorale false care făceau parte din patrimoniul ei secret. Slujitorii bărbaţi, protejaţii ei şi dijmaşii, majori sau minori, exercitau nu doar propriul drept de sufragiu, ci şi pe cel al alegătorilor morţi de un secol. Ea reprezenta predominarea puterii tradiţionale asupra autorităţii trecătoare, supremaţia de clasă asupra plebei, transcendenţa înţelepciunii divine asupra improvizaţiei muritoare. În vremuri paşnice, voinţa ei hegemonică infiintă şi desfiinţa slujbe bănoase şi sinecuri şi veghea la bunăstarea asociaţilor chiar dacă, pentru asta, trebuia sa recurgă la vicleşuguri sau la frauda electorală. În vremuri furtunoase, Mama Mare a contribuit în secret să-şi înarmeze partizanii şi le-a ajutat în public pe victimele acestora. Zelul acela patriotic o acredita pentru cele mai înalte onoruri.”

  

    Aş vrea să mulţumesc Editurii RAO pentru deosebita ocazie pe care mi-a oferit-o, de-a citi una dintre operele magice ale celebrului scriitor, “Funeraliile Mamei Mari”, pe care o recomand cu o deosebită plăcere. O puteţi comanda de AICI

Gândurile mele (Laura):

   Nu pot descrie în cuvinte cât de mult am iubit această carte şi cât de încântată am fost că am avut deosebita ocazie să aflu că operele lui Gabriel Garcia Marquez sunt excelente. Nu pot spune că am avut o poveste favorită, parcă toate m-au atras şi mi-au plăcut, şi din fiecare am avut câte ceva de învăţat. 

   Până acum nu am citit nimic scris de autorul Gabriel Garcia Marquez şi să fiu sinceră ar cam trebui să îmi fie ruşine. Nu ştiam că citind operele lui voi fi purtată pe aripi magice şi voi afla care este viziunea asupra lumii a acestui minunat scriitor, care acum a intrat în eternitate.


   “Funerariile Mamei Mari” este uşor de citit şi este prima poveste adevărată despre lumea în care trăim, descrisă în stilul magic și unic al lumii lui Gabriel García Márquez. Un set de opt povestiri scurte, scrise cu stil, pline de mister care te face să treci prin anumite stări emoţionale şi cu acelaşi fundal: satul Macondo, cu locuitorii lui cu aventurile şi experienţele magice, extraordinar de uimitoare cu evenimentele cele mai bizare(Siesta de marţi, Într-o zi oarecare, În satul ăsta nu sunt hoţi, Uimitoarea după-amiază a lui Baltazar, Văduva lui Montiel, O zi după sâmbătă, Trandafiri artificiali, Funeraliile Mamei Mari). Parcă autorul vrea să atragă persoanele care îi citesc povestirile şi sunt plecate din satul natal, să se întoarcă acasă unde este “cald şi bine”.


În toate poveştile autorului, scrisul este foarte descriptiv, plin de sentimente unice și este presărat cu bucăți de comparații, umor şi mai descoperim că se poate întâmpla chiar orice fie bine, fie rău.


Vă voi descrie doar o mică parte din lumea magică a lui Gabriel Garcia Marquez, doar pentru a vă face poftă să le devoraţi şi voi aşa cum am făcut şi eu şi acuma mă simt extraordinar de fericită.


  Siesta de marţi(1962)


O mamă, îndurerată, împreună cu fiica ei vizitează mormântul fiului ei. Acesta a fost ucis în timp ce fura dintr-o casă. Scriitorul pune accent pe descrierea satului într-o zi de marţi la siestă şi pe durerea mamei când află motivul pentru care a fost ucis fiul ei.

“Preţ de o clipă, imaginea întreagă a satului, în acea luminoasă zi de marţi din august, străluci pe geam.”

“Era aproape două. La ora aceea, toropit satul îşi făcea siesta. Prăvăliile, birourile, şcoala comunală se închideau de la unsprezece şi nu mai deschideau până cu puţin înainte de patru când trenul făcea cale-ntoarsă.”

  Într-o zi oarecare(1962)


Don Aurelio Escovar este un dentist fără diplomă care ştie meserie. El îi extrage, primarului, pe viu, o măsea care îl chinuise şi nu îl lăsase să doarmă cinci nopţi la rând.

“Primarul apăru în prag. Îşi bărbierise obrazul stâng, dar celălalt, umflat şi îndurerat, avea o barbă de cinci zile. Dentistul văzu în ochii lui stinşi multe nopţi de disperare.”

  În satul ăsta nu sunt hoţi(1962)


Damaso era un hoţ, iar Ana, însărcinată în şase luni, era soţia lui. Cei doi erau săraci iar el visa să strângă bani din vânzarea bilelor de biliard pe care le fura din barurile din diferite sate. Avea visuri măreţe dar irealizabile, deoarece vina îl trăgea înapoi.

“-Erai speriat rău?
-Eu?
-Tu, afirmă Ana. Se zice că şi bărbaţii se sperie.
El o simţi zâmbind şi zâmbi la rândul lui.
-Puţin, recunosc.”

  Uimitoarea după amiază a lui Baltazar(1962)


Baltazar, un tâmplar iscusit, după nopţi întregi nedormite, realizează o colivie, uimitoare, pe care la îndemnul soţiei sale vrea să o vândă la un preţ exagerat doar pentru a-i “ţepui” pe cei bogaţi. Dar povestea are un sfârşit tragico-comic.

“-Trebuie să facem o mulţime de lucruri pentru a le vinde bogătaşilor înainte de-a muri, spunea orbit de beţie. Toţi sunt bolnavi şi o să moară. Sunt, pesemne, atât de nenorociţi că nici măcar nu se pot înfuria.”

  Văduva lui Montiel(1962)


Jose Montiel, un om nu prea bun, moare şi lasă în urma lui o văduvă cu tot cu problemele şi ghinionul pe care le-a avut el. Aceasta pe lângă că suferă după marea pierdere mai trebuie să şi supravieţuiască făcând ca totul să treacă cu bine.

“Singura diferenţă, după moartea soţului, era că atunci avea un motiv concret pentru a nutri gânduri sumbre.”

  O zi după sâmbătă(1962)


Doamna Rebecca, o văduvă bogată şi acră, cu un simţ tradiţional al autorităţii descoperă că locuinţa ei şi a celorlalţi locuitori ai satului au fost atacate de către păsări care intrau pe geamuri ca să moară în locuinţe, ceea ce o îngrozeşte enorm de mult.

  Recomandare: 

    Dacă vreţi să simţiţi căldura sătească de la Macondo, citiți aceste povestiri scurte şi vă garantez că nu veţi regreta ba chiar mai mult vă veţi simţi incredibil de fermecaţi. Citind aceste povestiri, eu personal m-am simţit ca într-o excursie într-un sat din trecut unde căldura emana un aer arid şi uscat.

“Satul se întemeiase în jurul numelui ei. Nimeni nu-i cunoştea obârşia, nici limitele şi nici valoarea reală a patrimoniului, dar toată lumea se obișnuise să creadă că Mama Mare e stăpâna apelor curgătoare şi stătătoare, a apelor de la ploile căzute și de la cele care vor cădea, a drumurilor vicinale, a stâlpilor de telegraf, a anilor bisecți şi a căldurii, și că, pe deasupra, avea un drept moştenit asupra vieților și fermelor. “

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s