Uncategorized

RECENZIE: HOŢUL DE CĂRŢI DE MARKUS ZUSAK

Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. Liesel Meminger şi fratele ei mai mic sunt duşi de catre mama lor să locuiască cu o familie socială în afara oraşului München. Tatăl lui Liesel a fost dus departe sub şoapta unui singur cuvânt nefamiliar – Kommunist -, iar Liesel vede în ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul călătoriei, Moartea îi face o vizită băieţelului şi o observă pe Liesel. Va fi prima dintre multe întâlniri apropiate. Lângă mormântul fratelui ei, viaţa lui Liesel se schimbă atunci când ea ridică un singur obiect, ascuns parţial în zăpadă. Este Manualul Groparului, lăsat acolo din greşeală, şi este prima ei carte furată. Astfel începe o poveste despre dragostea de cărţi şi de cuvinte, pe măsură ce Liesel învaţă să citeasca cu ajutorul tatălui ei adoptiv, care cânta la acordeon. În curând, va fura cărţi de la incendierile de cărţi organizate de nazişti, din biblioteca soţiei primarului, şi de oriunde le mai putea găsi. Hoţul de cărţi este o poveste despre puterea cuvintelor de a creea lumi. Cu o scriitură superb măiestrită şi arzând cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a dăruit una dintre cele mai durabile poveşti ale timpurilor noastre.

    Doresc să mulţumesc Editurii RAO pentru că mi-a oferit şansa de a citi această carte impresionantă! Dacă doriţi să o comandaţi o puteţi face AICI. De asemenea pe Editura RAO găsiţi un interviu cu Markus Zusak chiar AICI!

 

Gândurile mele (Simona): Puterea cuvintelor nu trebuie subestimată ele pot distruge sau pot vindeca. Nimeni nu ştie care sunt cuvintele potrivite în anumite circumstanţe, dar cu toţii ştim că fără aceste cuvinte nu am putea continua. Nu am putea visa sau spera. Fără aceste cuvinte am fi morţi pe dinăuntru!

     Fiecare propoziţie scrisă, sau spusă are o rezonanţă mult mai mare asupra noastră ca indivizi, dar şi asupra celor din jurul nostru. Aceste cuvinte ne pot ridica sau ne pot dărâma. Sunt oameni care prin intermediul lor manipulează şi distrug precum a făcut şi Hitler, dar sunt oameni, în special o fată şi un evreu, care prin intermediul lor îşi spun povestea, îşi stăpânesc revolta şi îşi găsesc pacea. O pace pe care altfel ar fi fost greu să o găsească în Germania nazistă.

Acea fată despre care vreau să vă povestesc este Liesel Meminger, dar înainte de a vă spune câteva lucruri despre ea, vreau să îl aduc în discuţie pe principalul ghid al călătoriei noastre. Acest ghid este chiar moartea însăşi. Chiar ea ne spune povestea care a marcat-o până şi pe ea, povestea hoţului de cărţi cu, care s-a intersectat de multe ori, dar nu va fi foarte curând pe lista ei.

Liesel şi-a pierdut fratele de 6 ani, chiar în trenul care o ducea spre noul ei cămin, spre noul ei destin. Acesta a avut un acces de tuse, moment în care sufletul lui a fost purtat de moarte pe braţe şi dus acolo unde-i era locul. Aceea a fost prima întâlnire a celor două, ani mai târziu acestea se vor simţi şi vor şti că sunt una lângă alta, dar din fericire nu venise după ea ci după alte sute de persoane care-şi vor găsi sfârşitul în acea vreme.

O pată neagră a istoriei pe care Hitler a lăsat-o fără milă. Oameni omorâţi din pură plăcere şi sadism dincolo de orice închipuire asta îi paşte pe evrei. Mulţi dintre ei trimişi în lagăre, fraţi pe drumul umilinţei, uniţi în deznădejde, aceste suflete condamnate de ţara în care s-au născut.

Hoţul de cărţi în schimb are o poveste şi un nume, pe care nici măcar moartea nu-l poate uita, sau ignora. Acest hoţ care fură cuvintele şi le foloseşte pentru a-şi scrie propria poveste, această fată de 12 ani pe nume Liesel Meminger. Toate lucrurile pe care acest copil le suportă sunt greu de îndurat, dar ea reuşeşte să păsteze urma de bunătate pe care tatăl ei adoptiv i-a sădit-o în suflet.

     Hans Hubermann este omul ai cărui ochi oglindesc bunătate, iertare, revoltă, dar şi acceptare. Este omul care-şi iubeşte fiica adoptivă mai presus de orice, este cel care ajută atunci când ar trebui să stea departe, este întruchiparea bunătăţii. Din această cauză lucrurile care se vor întâmpla vor fi şi mai greu de acceptat, chiar dacă eşti avertizat de dinainte niciodată nu poţi fi suficient de pregătit pentru o nenorocire.

     Rosa Hubermann este o femeie, care întodeauna înjură persoanele pe care le iubeşte, e puţin ciudat, dar nu pot să o condamn, forţa interioară a acestei femei de a nu se prăbuşi în situaţii limită este inimaginabilă. De multe ori şi Liesel se miră cum a reuşit mama ei să gestioneze situaţii care pe altcineva ar fi înnebunit  cu siguranţă.

    Rudy Steiner este cel mai bun prieten al lui Liesel şi de fiecare dată când îi cere acesteia un sărut ştie foarte bine că asta ar fi sentinţa lui. Chiar dacă îşi doreşte enorm asta, lui îi e frică de sărutul hoţului de cărţi, dar acesta va veni la un moment dat.

    Max Vandenburg evreul-neamţ este unul dintre personajele care mi-au lăsat o urmă de confuzie şi revoltă în suflet, au fost foarte multe întrebări fără răspuns, dar au fost şi lucruri mai importante care s-au întâmplat cu acest om. El a ajutat-o pe Liesel să descopere puterea cuvintelor, el a învăţat-o să le iubească şi să le respecte, dar cel mai important a învâţat-o că viaţa nu e atât de rea pe cât pare, ea poate fi suportabilă chiar dacă toate celelalte lucruri contrazic asta, persoanele iubite sunt cele care ne fac viaţa mai uşoară. Ele sunt oaza noastră de binecuvântare, încurajare şi pace de care cu toţii avem nevoie.

O poveste despre un hoţ de cărţi, un evreu şi moartea însăşi care sunt conectaţi printr-un fir     invizibil chiar de către destin. Cei trei se intersectează în momente cheie, dar nu ajung să stea faţă în faţă decât într-un moment bine stabilit, dacă grăbeşti acel moment, dacă forţezi lucrurile s-ar putea să nu fie de bine. Câteodată deciziile pe care le considerăm bune sunt cele care ne distrug viaţa şi ne lasă mai pustiiţi decât ne-am fi închipuit vreodată că putem fi, dar cum să ştim oare asta? Cum să vedem dacă deciziile sunt bune sau nu? Facem ce credem că e bine pentru cei din jurul nostru, dar poate câteodată ar trebui să facem cei mai bine pentru noi şi asta pentru a rămâne în viaţă. O luptă pe viaţă şi pe moarte în care norocul joacă un rol crucial despre asta e vorba în această povestea. O carte ale cărei cuvinte vă vor mişca, revolta şi chiar schimba! O recomand tuturor celor care vor să păşească în lumea aceasta.

Nota mea 5/5

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s